Fugeam ca disperatul prin zapada cu piciorele goale. Mainile imi imprejurau corpul,lacrimile prelingandu-se pe obrazul meu si fiind luate de bataia vantului. Era de-a dreptul unul dintre momentele pe care le uram cel mai mult. Uram sa ma vad plangand.
-La dracu'!
Mormai, oprindu-ma intr-un final: atunci cand numai aveam puterea de a-mi misca picioarele, sangele circulandu-mi cu greu. Imi rezem spatele de unul dintre copaci, ghemuindu-ma. Ma durea tot, mintea fiindu-mi injectata cu ura. Cum dracu se putea astepta la o reactie buna, atat timp cat nu indraznise sa imi spuna un amanunt atat de important. Cu siguranta eram responsabil de viitoarele consecinte si asta doar pentru ca nu avusem de la inceput informatiile corecte.